Bărbatul

Carte în format e-book disponibilă pe:

www.lulu.com/Bărbatul/Matilda Gagea

Google Play/Bărbatul/Matilda Gagea

"Localitatea Clet ascunde un secret nebănuit.

Dincolo de faptul că traiul locuitorilor din zonă este unul prielnic, ei tind să plece spre alte meleaguri, în timp ce alții noi vin, ca mai apoi să plece și ei…

Jona începe să își pună întrebări cu privire la acest fapt, mai ales după ce întâlnește un bărbat misterios, noaptea, în drumul ei spre casă.

Geo, colegul ei de serviciu, încearcă din răsputeri să o ajute, doar că ea devine dependentă de interacțiunea cu acel bărbat, astfel încât ea ajunge o pradă ușoară, pe care bărbatul ba o refuză, ba o caută, ca într-un joc periculos...

Vor reuși ei oare să descopere misterul din Clet și să-l poată controla pe acel bărbat, de care mulți dintre localnici se tem?

Ce se întâmplă în cele din urmă cu Jona?

Ori cine este mai exact acel bărbat?"

Un vânt lejer se flutura peste străzile tăcute din Clet.

Era o seară târzie...

Terasa cafenelei deși fusese măturată aproape în întregime, încă mai adăpostea câte o frunză zăpăcită de briza nopții, proptind-o printre picioarele scaunelor strânse lângă zid.

În ciuda faptului că liniștea valsa printre clădiri, un anume sentiment cum că ceva era pe cale să se schimbe, se simțea în aer precum un urlet ce striga înspre toate colțurile străzilor, începutul unei noi ere.

—Este ciudat ca un bărbat să depășească vârsta de treizeci de ani și să nu fi avut nici măcar o prietenă. A zis Jona, în timp ce a făcut o pauză din a așeza cănițele de cafea la locul lor.

—De ce ți se pare atât de ciudat? A întrebat-o Geo, ca și cum el a devenit în mod instantaneu interesat de acea discuție.

—Pur si simplu!... În treizeci de ani oricine își face timp să iasă cu cineva... și nu zic numaidecât să rămână cu acea persoană... dar să fi avut măcar o prietenă, cel puțin una!... S-a arătat Jona zădărâtă bine de acea idee ușor abstractă.

—Dar ce ai pățit? De ce ești atât de pornită pe tema asta? A întrebat-o Geo confuz din pricina semnelor ei de revoltă.

—Îți mai aduci aminte de tipul de săptămâna trecută? Bărbatul care a stat până târziu la masa din colțul de lângă ușă... pe care abia l-am trimis acasă... A încercat ea să-l descrie în așa fel încât Geo să poată să își amintească mai degrabă și cu exactitate despre cine era vorba.

—Care? S-a arătat el nu foarte lămurit de explicațiile ei.

—Bărbatul care mi-a spus că am nasul cam ascuțit... A punctat Jona detaliile capabile să-l facă să-și dea seama mai lesne de persoana cu pricina.

—Daa!... S-a lăsat el acaparat de acele amintiri precise, fapt ce i-a stârnit un zâmbet de tachinare pe chip. Îmi aduc aminte... ce-i cu el?

—Mi-a propus să ieșim... I-a zis Jona scurt; atitudinea ei o descria ca fiind chiar mai aprinsă ca adineaori de acel gest oarecum grosolan, ori deranjant, ori nu tocmai pe placul ei.

—Serios?! S-a mirat Geo. Și? Ai acceptat? A întrebat-o el, păstrând același zâmbet pe chip, chiar mai pronunțat decât adineaori, cu ochi mai luminați decât în primă instanță.

—Cum să accept?! S-a revoltat Jona. Eu am înțeles că iese cu oricine îi vine în cale și că nu rămâne cu niciuna. L-a caracterizat ea scurt, ținând cont să-i scoată în evidență mai mult defectele.

—Păi, atunci, de ce ziceai că este ciudat ca cineva să nu fi avut pe nimeni până la vârsta de treizeci de ani, când tu îi acuzi pe cei care ies cu mai multe? A întrebat-o Geo, incapabil să-i priceapă standardele ori nemulțumirea.

—Pentru că nu există așa ceva... un bărbat care să se păstreze pentru marea dragoste... I-a explicat Jona mai posomorâtă. Mi-aș dori să existe un asemenea ciudat, iar miracolul să mi se întâmple mie! A mărturisit ea, în timp ce și-a strecurat mâna după o ușă dosită într-un colț, de unde a scos o mătură, fără să se uite înăuntru, mai mult pe ghicite.

—Eu nu te înțeleg... dacă tot vrei să fii singura femeie din viața unui bărbat, atunci de ce să-l aștepți să facă treizeci de ani? Încearcă-l mai devreme! A sfătuit-o Geo.

Ea l-a privit lung, în fel serios, cu priviri ce-i descriau în detaliu amănunțit felul ei de nemulțumire; fapt pe care el nu reușea să-l deslușească, prin prisma percepțiilor lui masculine, oarecum mai libertine, deși Geo era în mod evident un băiat cumpătat.

—Mie îmi plac bărbații copți la minte. Eu nu am să accept niciodată să ies cu cineva care nu are cel puțin vârsta de treizeci de ani! I-a explicat Jona. Decizia ei se vedea a fi una radicală.

—Uau! M-ai dat gata!... Asta înseamnă că trebuie să mai aștept încă vreo cinci ani până să am o șansă să ies cu tine, nu-i așa? A râs Geo.

—Tu nu ai nici măcar o șansă să ieși cu mine!... Iar asta nu se va schimba nici pe viitor... tu ești prietenul meu de prea mult timp... în plus, eu am acum douăzeci și șase de ani, iar tu ești sub vârsta mea; deci tu niciodată nu vei reuși să intri în standardele mele, deoarece eu nu ies cu cineva mai tânăr ca mine. S-a arătat Jona exagerat de pretențioasă în a-și alege partenerul.

—Treizeci de ani... mai bătrân ca tine... Cu ce am greșit eu oare?! S-a întrebat Geo, în timp ce a dat din cap și a ridicat privirea în sus; după care, ca și cum discuția lor s-a terminat, el a plimbat cârpa umezită peste barul de granit, iar ea și-a văzut în continuare de treburi, fără să mai spună nimic altceva.

După ce a strâns și ultimele scaune de la terasa localului în care lucra, Jona a măturat în grabă și ultimele frunze scuturate de vânt, iar mai apoi, ea s-a uitat la ceas – era trecut cu mult de ora doisprezece noaptea, lucru ce i-a creat o senzație de ciudat, ca și cum ceva ar fi urmat să se întâmple... așa că nu a mai pierdut vremea, ci s-a grăbit să-și pună sveterul pe ea, cu intenția de a se retrage spre casa în care o așteptau cearșafurile proaspăt schimbate.

—Ne vedem mâine! Să nu te superi că te las pe tine cu pisălogii ăștia ce nu se dau duși acasă!... În altă zi îți întorc favorul, bine?! S-a despărțit ea de colegul ei de servici, Geo.

—Nu-ți face griji! Oricum, treaba ta este la terasă, iar atâta timp cât stăpânii localului nu ne bat la cap și se mulțumesc de cum ne organizăm, este perfect! A strigat el, în urma ei, după care a continuat să-și vadă de treburi.

—Ești super! L-a lăudat Jona. Ce soartă pe mine să am un asemenea coleg! A adăugat ea, fără să se oprească în loc, în semn că nu mai avea timp de răgaz.

—Noapte bună și ție, prințesă! A șoptit Geo, în urma ei, în timp ce îi urmărea din loc, pașii grăbiți.

Jona l-a auzit.

—Prințesele există doar în pagini, căci în realitate, femeile sunt precum niște bărbați în corpuri deformate... muncim și ne zbatem... suntem fragile, dar nu suficient de protejate, așa cum ar fi fost firesc... S-a plâns ea, numai că era deja cam departe pentru ca Geo să poată să o mai audă.

Era o seară călduroasă... fapt specific pentru Clet, localitatea fiind situată într-o zonă caldă, cu caracteristici similare cu cele ale unei veri nesfârșite: ziua cald, noaptea cald... cu mici oscilații, ce făceau ca din când în când să se lase și zile mai ploioase, capabile să răcorească aerul domol și zidurile înfierbântate.

Cu toate că era călduț în acea seară, Jona avea sveterul încheiat la nasturi până în gât.

Umbra lunii se juca agale printre frunzele agitate de vânt, de parcă aceasta încerca să-i vorbească în fel firav și să o avertizeze... cu grijă, ca nu cumva să o sperie...

Jona a privit fugitiv către cer, iar mai apoi și-a strâns mâinile încolăcite pe piept, ca și cum i-ar fi fost frig, când de fapt îi era frică, nu de întuneric, ci de singurătate, căci acasă nu o aștepta nimeni, iar drumul ei era unul destul de pustiit, ea avându-se doar pe ea însăși, cu gândurile ei. Jona nu avea părinți, frați, ori colegi de cameră, iar bărbat după lista ei de pretenții și după standardele de perfecțiune cerute de ea, părea să nu existe, ori cel puțin nu prin împrejurimile ei.

Era ciudat de liniște... parcă și greierii au tăcut, când la un moment dat, Jona a simțit un fel de mișcare fulgerătoare în urma ei, lucru ce a făcut-o să se întoarcă brusc înspre acea direcție.

—Mă urmărești? A întrebat ea, fără să analizeze prea mult situația.

—Este mai bine să pleci! Continuă-ți drumul și nu mă întreba nimic! A sfătuit-o un glas de bărbat.

—Ce ai pățit? Ești bine? Ce cauți atât de târziu pe strada asta goală? Este totul în regulă cu tine? L-a întrebat Jona, cuprinsă de curiozitate și dornică să ajute; căci ea știa prea bine faptul că pe strada ce ducea înspre casa ei, ea era cam singura persoană ce mai umbla pe-afară, la acea oră de noapte târziu.

—Pleacă‼ S-a răstit bărbatul. Te rog să pleci! A insistat el, numai că Jona, neascultătoare cum era, s-a apropiat și mai mult, să verifice dacă într-adevăr era totul bine și dacă i-ar fi putut fi cumva de ajutor.

El stătea așezat pe marginea drumului, cu fața îndreptată spre un șanț nu foarte adânc, ținându-și mâinile sprijinite deasupra genunchilor.

—Nu te speria, eu nu vreau nimic altceva decât să te ajut! L-a liniștit ea, în timp ce l-a atins cu mâna peste umăr.

—Era mai bine dacă mă ascultai... I-a zis el dezamăgit, întorcându-și capul către ea, cu priviri ce o căutau de jos în sus; asta pentru ca mai apoi, un ceva straniu să-și facă loc, căci numai o fracțiune de secundă în care el i-a atins mâna cu intenția bruscă de a o înlătura de pe el, a făcut ca contactul cu pielea lui să amorțească toate simțurile din corpul ei, iar ea a început să se simtă ca fiind prinsă într-o stare ciudată, de incapacitate de a se mai putea mișca, ori de a mai putea vorbi.

În ciuda faptului că toate celulele din corpul ei s-au zbătut să o facă să revină în contact cu lumea reală, ea nu și-a mai găsit capacitatea necesară să poată ieși de-acolo; lucru ce a făcut ca pentru mai bine de un minut, ea să rămână captivă în acea stare, după care, ca și cum timpul lor s-a rupt, ea s-a trezit din somn, dimineața, în patul ei, cu cearșafuri curate și înmiresmate cu același balsam dulceag, pe care ea îl tot folosea.

—Ciudat... Pot să jur că aseară am întâlnit pe cineva, în drum spre casă, care a reușit să mă sperie destul de tare. Iar și mai ciudat este faptul că nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat după... este ca și cum cineva mi-a spălat creierul... I-a povestit Jona, colegului ei, Geo.

—Poate că era bărbatul de treizeci de ani, după gusturile tale, numai că a venit din altă lume să te viziteze. A râs el, în timp ce a scos paharele fierbinți din mașina de spălat vase.

—Eu chiar am avut impresia că a fost real... se simțea pe bune... probabil a fost real doar în mintea mea. Un vis ciudat de real... Și-a dat ea seama.

—O cafea, te rog! A cerut un bărbat, la o masă apropiată de bar. Mădularele Jonei l-au recunoscut; căci era exact același glas, al aceluiași bărbat din visul ei real... lucru ce a făcut-o să se întoarcă brusc înspre el și să caute să-i observe figura și ochii, care nu au făcut altceva decât să o agite și mai mult prin felul în care o priveau fix, pe sub sprincenele ușor ridicate.

— El este... El este bărbatul de aseară!... I-a explicat ea lui Geo, cu mult mai agitată decât în primă instanță.

—Cine? Bărbatul de la masa trei? A întrebat-o acesta din urmă, după care a încercat să o ajute să se calmeze. Nu cred... Eu știu unde stă și chiar nu cred că ar avea el ce să caute pe strada ta... mai ales atât de târziu în noapte. El nu prea iese din casă nici măcar ziua. Toți îl cunosc ca fiind un tip retras și deloc problematic... A încercat Geo să o ajute să se liniștească.

—Unde stă? S-a grăbit Jona să întrebe, extrem de interesată să afle cât mai multe amănunte despre el.

—Între Clet și Vlen... în partea cealaltă de sat... nu are nicio legătură cu zona în care locuiești tu. Cu atât mai puțin noaptea... când nu ar avea nimic de găsit în acea parte de sat. A liniștit-o Geo, încrezător în cele zise, după care a privit înspre acel bărbat cu atenție sporită.

—Dar îl cunoști? Ce știi despre el? Nu s-a putut abține Jona din se interesa pe cât posibil.

—Știu doar că locuiește singur și că nu este prea sociabil. Nu știu exact dacă are peste treizeci de ani, ori dacă a mai avut vreo iubită până acum, în caz că tu asta cauți să afli... A încercat el să facă situația să pară a fi una mai amuzantă.

—Eii, nu am timp de glume!... Eu aseară chiar am avut senzația că l-am simțit... De fapt, eu sunt sigură că asta s-a întâmplat! Glasul lui este același, iar eu simt exact aceeași mișcare în interiorul meu, pe care am simțit-o și azi-noapte... iar asta de cum i-am auzit vocea adineaori.

 —Ești obosită. Să știi că nu mă supăr dacă mergi și azi mai devreme acasă!... S-a arătat Geo îngăduitor.

—Nu-i vorba despre asta... doar că mi-a părut atât de real!... Iar coincidența ca el să apară aici, chiar în ziua următoare, este una prea mare! A analizat Jona situația într-un fel suspicios. Tu nu ai văzut cum se uita la mine mai devreme? L-a întrebat ea pe Geo, iar pe chip i se putea descifra felul în care trata subiectul cu seriozitate sporită.

—Majoritatea care trec pe aici se uită la tine. Tu chiar nu realizezi că ești frumoasă?! S-a arătat Geo surprins de acel aspect, iar de îndată ce i-a făcut acel compliment, el a pocnit din degete ca și cum îi picase fisa. Știu! Este vorba despre o poveste de dragoste aici!... Tu l-ai visat încă de dinainte să te întâlnești cu el, iar cel mai probabil, el este tipul de treizeci de ani din visele tale. M-am prins! Viața îți oferă dragostea mult visată în stil de scris o carte!... A reușit Geo să dezlege misterul, doar că nu prea diferit de felul în care încercase el să o facă și un pic mai devreme.

—Hai te rog, să mă ajuți să duc lăzile astea în depozit! I-a cerut Jona, mai mult ca să schimbe subiectul, ce nu făcea nimic altceva decât să se joace cu spaima creată deja în interiorul ei; căci el era acolo... iar ca să-ți apară cineva din vis, în propria față, chiar în ziua următoare, este un fapt destul de straniu.

—Ce nu fac eu pentru tine?! S-a dovedit Geo a fi galant în a o ajuta.

—Iese afară... A observat Jona. Mă duc după el... trebuie să-i vorbesc!... S-a agitat ea, ca nu cumva să-l piardă din vedere.

—Iar după toate astea, mai spui că eu gândesc ciudat... A reacționat Geo surprins.

— Scuză-mă! L-a strigat ea pe acel bărbat, ieșind în urma lui, în fel hazardat.

El s-a oprit, însă nu s-a întors cu fața către ea, așa că Jona a îndrăznit să meargă până aproape de el, după care i-a căutat chipul și l-a privit atentă în ochi.

—Ce vrei? A întrebat-o bărbatul, ale cărui priviri i-au căutat insistent și detaliat mimica feței și oricare alt gest pe care ea ar fi putut să-l execute.

Jona a rămas împietrită – ea nu știa ce să îi spună... ochii lor se priveau țintă ca și cum era o legătură stranie între ei, ce nu le dădea voie să se oprească din a se fixa unul pe celălalt. În pieptul ei a apărut dintr-o dată o senzație extremă de frică, ce a făcut-o să se mulțumească cu ideea că toată întâmplarea fusese doar un vis, chiar dacă privirea lui misterioasă și plină de un ceva anume, confirma faptul că nu fusese întocmai după cum ea ar fi preferat să creadă.

—Te-am confundat... A îngânat ea, ca trezită dintr-un munte înalt, de stări confuze... iar ca și cum acolo nu se întâmplase nimic, ea s-a retras înspre local, fără să dea de gol acel val de agitație ce i se tot zămislea în corp în fel asiduu.

El a fixat-o cu priviri lungi, după care a început să pășească și să se depărteze de acel loc, cu un mers calm și bine stăpânit... până ce a trecut dincolo de umbra localului.

Cu toate că încerca să pară altfel, Jona era speriată... în inima ei se năzărea senzația aceea de altă dimensiune... ori de trezire, ori de somn... ce ar fi luat-o deodată cu el... ori poate că doar acel simțimânt cum că ar fi început să trăiască într-o altă viață, una diferită de cea în care își consumase zilele până în acel ceas.

—Ești un pic aeriană... nu cumva te-a prins dragostea? A încercat Geo să rupă tăcerea, care se proclama pe ea însăși, ca fiind stăpână peste ei.

—Sunt obosită... S-a scuzat Jona, folosind un fel serios de a o zice.

—Vrei să pleci? Serios, nu mă supăr! Oricum, deja m-am obișnuit să închid singur localul... A încercat Geo să se arate a fi de treabă, chiar dacă chipul lui poznaș păstra imprimată și tachinarea aceea pe care nu putea să o disimuleze, prin prisma acelui zâmbet viclean, mocnit de ochii lui, plini de lumină.

—Adică, ce vrei să zici? Că te-ai obișnuit cu mine să merg mai devreme acasă ca obișnuință? A încercat ea să-i combine cuvintele într-un așa fel încât să poată să-i priceapă mesajul, iar în același timp, să aibă și ocazia de a-i face reproșuri; asta cu toate că gluma lui nu se arăta deloc rău intenționată, ci doar un alt fel de a se juca cu ea copilărește.

—Să-ți spun cum facem de acum înainte. De cum vine seara, tu te ocupi numai de terasă, iar dacă acolo nu mai este nimic de făcut și ai terminat de strâns totul în felul în care ni se cere să o facem, atunci pleci direct acasă, fără nicio altă întrebare! E bine așa? I-a cerut el acordul, care mai că nu era necesar să se lase așteptat.

—Dar de ce? S-a arătat Jona ca și cum nu răzbea să priceapă ca ce fapt ar fi venit acea ofertă avantajoasă, pe care colegul ei o plănuia acolo.

—Mi-e teamă să te las să mergi acasă singură, noaptea târziu. Mai ales pe o stradă atât de puțin umblată, așa cum este cea pe care locuiești tu... I-a explicat el.

—Mulțumesc mult pentru asta! Îți rămân datoare vândută! Eu chiar nu înțeleg ce m-a apucat, însă m-a prins o așa frică să fiu singură noaptea!... Niciodată nu am mai simțit așa ceva. I-a explicat ea, iar ca dovadă că zicea adevărul, părul de pe corp i s-a ridicat, mărind porii de la baza lor în semn de frig, deși era cald acolo...

—Este normal, ai avut un coșmar azi-noapte, fapt ce implică ca în mod firesc să te simți așa cum te simți tu acum, o scurtă perioadă de timp după. A liniștit-o Geo.

După ce discuția dintre ei s-a epuizat, Jona și-a pus sveterul peste umeri și a plecat acasă, căci treaba ei era gata. Mersul ei era unul oarecum speriat, însă ea fiind o fire răzbătătoare și plină de capacitatea de a-și purta singură de grijă, nici de data asta nu s-a lăsat învinsă de circumstanțe și a încercat să se comporte ca și cum chiar dacă viața ar fi tins să arate diferit, ea trebuia tratată ca fiind ceva monoton de normal, asta în ciuda oricărui fapt ce ar fi putut să intervină și să-i spună altfel.

Gălăgia foșnetelor de noapte era una ce tindea spre mut în mintea ei, asta cu toate că urechile i se dovedeau a fi sensibile până și la cel mai mic zgomot reperat.

De cum a observat că se apropia de locul în care se petrecuse întâmplarea din seara precedentă, Jona a simțit un fel de fior rece, zbătându-se să i se plimbe peste trup în fel zburdalnic, care a implementat în ea o anume frică ce nu-i mai dădea voie să-și îndrepte privirea spre acea margine de șanț, loc în care ea îl întâlnise pe acel bărbat... era ca și cum doar privind către acea parte de drum, în ea renășteau acele stări ce-o acaparaseră deodată cu acel straniu contact.

“Ce-i cu mine?!”, s-a întrebat ea, în sinea ei. “Probabil trec des pe aici, iar tocmai din acest motiv l-am visat pe acel bărbat ciudat în acest loc... cel mai probabil mi s-a întipărit în minte, iar multe fețe deși nu le bag în seamă, ochiul le observă, iar mintea le păstrează în subconștient. Este foarte posibil ca tocmai din cauza asta să fi avut un așa vis... asta în cazul în care a fost doar un vis... dar după cum spune și Geo, ce altceva ar fi putut fi?”, a încercat ea să se liniștească cu propriile ei metode de terapie spirituală și psihologică, continuându-și în același timp drumul spre casa ei, ce o aștepta adăpostită în bezna nopții.

Iarba de pe marginea drumului se afișa umezită de o rouă proaspătă și destul de răcoroasă la atingere pentru vremea din Clet, mai ales că ziua de dinainte fusese una destul de însorită.

Când a ajuns în apropierea casei, încă de pe stradă Jona și-a pus mâna în buzunar și a răscolit sprinten, în ideea de a-și găsi cheile pierdute printre celelalte mărunțișuri pe care ea le avea acolo.

Prin curtea silențioasă, înconjurată de copaci, aluneca lumina albicioasă a lunii. De undeva din depărtare se putea auzi ca sunând în ecou lătrat de câini, captivi în alte curți, încuiate de frica nopții.

Jona s-a îngrijorat pentru o clipă – dacă-și uitase cheile la local, s-a preocupat ea, deoarece era tot ea cea care trebuia să facă cale întoarsă până acolo, pentru a le recupera. Dar cum altfel? Este evident că atunci când nu ai încotro, chiar dacă nu există alternativă în a alege planul de acțiune, lucrurile trebuie executate orișicum; iar ea chiar nu avea pe nimeni altul care să îi fi luat locul.

După ce a făcut câțiva pași înapoi, pași ce au îndepărtat-o de casă, Jona s-a oprit pentru o clipă, gândind că nu ar strica să tragă poarta după ea, ca nu cumva vreun câine să tragă perechile de papuci pe care ea le ținea pe terasa de lângă ușa de la intrare.

Nici bine nu s-a întors, că un fior de rece i-a străbătut spatele, asta instantaneu cu sunetul ce i-a creat impresia cum că ar fi auzit o respirație stranie exact lângă ea, precum un fel de gălăgie ce a făcut-o chiar să simtă acea căldură creată de corpul cuiva.

Încercând să nu se piardă cu firea, Jona s-a întors brusc și a privit amplu roată-împrejur. Nu era nimeni acolo. Așa că după ce a scos un oftat lejer, de eliberare, ea a pornit în pas sprinten, înspre direcția localului.

—Ce cauți aici? Tu nu trebuia să fii în pat deja? A întrebat-o Geo, surprins să o vadă acolo.

—Am uitat cheile de la casă... l-a povestit ea.

Obrajii ei erau roșii, iar felul hapsân de a respira abia îi dădea voie să rostească cuvinte, obosită fiind din cauza efortului depus în a străbate distanța dintre casă și locul de muncă, în timp record.

—Nasol!... Chiar că e nasol!... A descris Geo; pe figură i se citea că îi părea rău, însă că nu se supără să o mai vadă încă o dată până să-și fi terminat tura.

—Da, așa este!... A îngânat Jona, numai că din partea ei, lucrurile se simțeau altfel – ea ar fi preferat să nu fie nevoită să-l revadă în acea noapte.

—Mi se pare mie, ori tu încă ești un pic cam rară? A întrebat-o Geo. Ai pățit ceva? S-a preocupat el de bună-starea ei emoțională.

—Mă simt normal... Sunt bine!... A îngânat Jona; doar că sprincenele ei s-au încruntat asemenea unui tic nervos, ca și cum ea ori ar fi socotit ceva, ori lucrurile din plan emoțional nu i se potriveau întocmai.

—Sigur? A insistat Geo, pentru a avea certitudinea că răspunsul ei nu este doar unul superficial, menit să acopere alte stări.

—Mă simt ciudat de la faza cu visul despre care ți-am povestit... A îndrăznit ea să-i explice cu mai multă deschidere sufletească; expresia chipului ei descria întocmai aceleași stări pe care ea încerca să le exprime: cum că trecea printr-un moment buimac, o fază vremelnică...

—Serios?! A reacționat Geo brusc, iar ochii lui s-au umplut din nou de acea lumină poznașă, ce ar fi căutat să se amuze. Credeam că ți-a trecut... A reacționat el, mai mult cu intenția de a încerca să-i tempereze neliniștea ei.

—Îmi vine de multe ori să cred că nu a fost doar un vis, de parcă un anume instinct mă face să vreau să îmi imaginez altfel... A explicat Jona, afișând un zâmbet senin, ca și cum de data asta ea povestea despre un fapt total pe dinafara emoțiilor ei; numai că lumina pe care ea o păstra în ochi, inspira un soi de emoții ce năzăresc mai mult teamă decât orice altceva.

—Nu te mai necăji! Sigur a fost doar un vis!... Hei, doar nu începi să crezi în ficțiune aplicată în viața reală? Citești mult? A început Geo să o interogheze mai detaliat, cu aceeași intenție de a-i liniști stările ei aglomerate. Te uiți mult la filme? Îți pierzi timpul cu meditații lungi? A continuat el să o cicălească mai mult decât să o ajute.

—Eii!... A reacționat ea în semn că nu-i prea ardea să lungească discuția pe acea direcție sufocantă pentru ea și stările ei.

—Încearcă să nu te mai gândești! Dacă vrei, te conduc eu până acasă! Uite, am rămas numai noi doi aici... I-a arătat el sala în care mai dansau doar câteva molii de noapte, căutând bezmetice lumină de bec.

—Nu aș putea să dorm la tine în seara asta? A cutezat Jona să-l întrebe; cuvintele ei sunau ca desprinse dintr-o stare din care ea cu greu a îndrăznit să se exprime.

—Poftim?! A reacționat Geo surprins.

—Nu mă simt prea bine acasă... iar cu toate că încerc să mă prefac că stăpânesc situația, eu trec printr-o fază mai ciudată... ți-am povestit deja că mi se tot creează impresia aia rară, cum că am pe cineva lângă mine și că mă urmărește... I-a explicat ea mai pe larg temerile ce i se năzăreau în instincte.

Geo a rămas nemișcat pentru o clipă; îi era fapt straniu ca ea să-i ceară una ca asta, chiar dacă privite din toate unghiurile și laturile posibile, intențiile ei străluceau a pură și transparentă inocență.

—La mine?! A reacționat el. Mai bine nu vrei să dorm eu la tine? Eu pot să vin ori de câte ori este nevoie! Oricum, cam singurul lucru de care am trebuință este un pat încăpător și răcoros. Iar la cum te știu eu pe tine, sunt sigur că tu ai așa ceva! Curat și proaspăt... A complimentat-o el, știindu-i obiceiurile.

—Ești foarte de treabă!... S-a bucurat Jona, iar în același timp, ea nu a ezitat să-l ademenească: Nu-ți face griji, eu am un pat mare în celălalt dormitor! Acolo-i răcoros, iar spațiul este mai larg și mai plin de aer; în special dacă deschizi geamul... I-a explicat ea.

—Sună incitant!... S-a bucurat Geo.

—Eu prefer patul meu călduros, din dormitorul mic. Poate că sunt eu un pic mai ciudată, doar că pe mine nu mă deranjează deloc căldura. Apropo, să știi că eu nu pot să dorm noaptea dacă nu mă învelesc cu pilotă groasă. I-a povestit ea ca fapt banal, timp în care Geo s-a străduit să pună la locul lor toate câte mai trebuiau strânse, pentru a putea face închiderea.

—Serios?! Tu chiar faci asta?! S-a oprit Geo în loc, să se mire de cele auzite. Pe căldura asta?! A continuat el să-și exprime surprinderea. Atunci nici nu mă mir că visezi urât!... Și-a permis el să readucă în discuție acel subiect, care încă-i stârnea haz.

—Probabil... L-a aprobat Jona de după un zâmbet alene, ce-i descria în fel șubred o timiditate aparte.

După ce a terminat de strâns și ultimele rămășițe, Geo și-a luat cheile și o sacoșă cu câteva mere pe care le-a primit în timpul zilei și s-a pornit alături de Jona înspre locuința ei.

Afară era liniște... singurul lucru ce se auzea în împrejurimi era cri-cri-ul greierilor, care se întreceau în a-și cânta unul altuia, ascunși undeva jos, printre firele de iarbă.

—Ăsta-i patul tău. I-a explicat Jona, lăsând în urma ei un teanc de cearșafuri curate, pe care le-a așezat sprinten pe colțul patului din odaia mare – acea cameră pe care ea nu prea o folosea.

—Ești sigură că vrei să dorm aici și nu în altă parte?! A întrebat-o Geo destul de serios. Eu chiar nu am nici cea mai mică problemă să dorm în aceeași cameră cu tine. Serios îți spun! Chiar niciun fel de problemă!... A insistat el să pună în prim plan acel subiect de discuție; pe chip i se putea citi și efortul lui de a fi glumeț. Poate ți-e frică să stai singură în cameră... A căutat el să lungească gluma, care se pare că nu deținea deloc capacitatea de a stârni haz.

—Nu!... I-a răspuns Jona cu un zâmbet sec, rece. Poți să stai liniștit, că nu mi-e frică deloc... doar că am o senzație ciudată când sunt singură acasă... din cauza asta am vrut ca tu să vii aici. S-a chinuit ea să-i explice. Este doar pentru azi... știi tu... până trece...

—Am încercat și eu să par nițel amuzant... I-a explicat Geo, la rândul lui, numai că ochii îi curgeau lacom, deși blând, peste chipul ei umplut de acea inocență și naivitate ce crede în mod avar, chiar dacă se îndoiește de multe.

—Știu, te citesc... I-a spus ea, în timp ce se tot foia dintr-un colț în altul de încăpere, ca și cum ar fi căutat lucruri, pe care le tot găsea, după care încă mai continua să caute.

—Stai locului un pic! Nu ți-e de-ajuns cât muncești toată ziua la serviciu?! A certat-o Geo. Ea a reacționat ca și cum nu se dumirea cât să priceapă care-i rostul acelui sfat, așa că s-a așezat pe pat și a privit atentă înspre afară, prin perdeaua rară a geamului.

—Eu totuși cred că el mă urmărește... A zis ea, de parcă acea frază i s-a desprins dintr-un adânc anapoda de gânduri.

—Serios?! Tu încă te mai gândești la asta?! Dacă nu eram eu, aici, cu tine, ce făceai tu acum? A întrebat-o el, de data asta în cel mai serios mod în care putea să o facă.

—Așa îmi dictează mie interiorul, mă face să mă simt...

—Că ești frumoasă... I-a rupt Geo vorbele din gură.

Cuvintele lui tindeau mai mult să aibă intenția de a-i cuceri inima decât să o facă să-și uite acel mănunchi de gânduri zăpăcite.

—Ce ai pățit?! L-a întrebat ea, cu o privire suspicioasă.

—Nu știu... poate că e de vină liniștea din cameră, însă acum te văd diferit... I-a explicat el. După o mică pauză, timp în care și-a temperat felul tulbur de a respira, el a continuat: Aici, în spațiul tău, te vezi asemenea unui copil blând care nu știe de...

—Care nu știe de ce? A încercat Jona să-l facă să-și termine fraza pe care a întrerupt-o brusc.

—Scuză-mă! M-au luat cuvintele pe dinainte... Cred că ar trebui să mă pun la somn... A realizat Geo.

—Ai dreptate! Mâine este o altă zi de muncă. I-a amintit Jona, cu destul de puțină bucurie în glas.

—Mâine începem mai târziu. I-a spus el degrabă.

—Serios?! S-a pus Jona surprinsă.

—Am uitat să-ți spun că proprietarii au decis că dacă se întâmplă să închidem mai târziu seara, ne dau nouă libertatea să alegem dacă vrem ca în ziua următoare să deschidem la ora în care o facem în mod obișnuit, ori mai târziu. Bineînțeles că noi vrem să începem mai târziu, nu-i așa?! I-a picat fisa lui Geo, în timp ce știrea lui a făcut-o pe Jona să se bucure și să se pună mai liniștită la somn.

—Da, este perfect!... A reacționat ea. Totuși, chiar dacă nu i-am văzut niciodată pe proprietarii ăștia, îmi par oameni de treabă. I-a lăudat ea pe acei afaceriști, care îi ofereau locul de muncă, căci nu oricine îngăduie angajaților o asemenea libertate și putere de decizie, așa cum o făceau ei.

—Da, chiar sunt!... A aprobat-o Geo, pe jumătate adormit, încă în poziție de șezut.

—Apropo, tu i-ai văzut vreodată? A încercat ea să lungească discuția, doar că colegul ei nu mai era capabil să o facă; el doar a privit într-o parte, ca și cum nici măcar nu mai reușea să se concentreze să-i asculte cuvintele, nicidecum să le înțeleagă; după care și-a întins mâinile la nivelul umerilor și a căscat larg; simultan cu acele gesturi, el a schimbat subiectul.

—Eu mă bag la somn... A zis el. Noapte bună!

—Noapte bună, colegul meu preferat!... I-a acceptat Jona cererea, asemenea unei surori ce are grijă de fratele ei buimac și leneș în a se îngriji de orice fel de îndatoriri ale casei.

—Preferat?! S-a mirat Geo, de data asta mai atent, chiar dacă avea ochii deja închiși. Adică singurul coleg pe care îl ai... Și-a dat el seama, chiar dacă asta nu conta în niciun fel, ci doar îi confirma faptul că întreg podiumul era al lui și numai al lui.

Cu toate că știa că Geo dormea în camera alăturată și că nu avea motive de teamă, căci nu era singură, Jona nu reușea să-și găsească liniștea. Iar cu toate că era trecut bine de miezul nopții, ochii ei încă mai priveau lung spre fereastra prin care se cernea lumina lunii. Chipul ei se vedea plin de gânduri... ceva anume îi crea un sentiment de lipsă, iar sufletul ei părea să aibă nevoie expres de acea parte, pentru a-i putea conferi sentimentul de ființă completă. Problema era că Jona nu reușea să-și dea seama ce anume o neliniștea atât de tare și ce era acel ceva de care ea avea atâta trebuință, în ciuda atâtor temeri venite peste ea cu acerbă lăcomie.

“Poate că dincolo de culori se ascund sentimente...”, a început ea să analizeze în mintea ei,  încercând să se liniștească printre altfel de gânduri. “Ori poate... poate că movul chiar este o culoare plăcută...”, a continuat ea să caute o idee diferită, cu care să-și ocupe mintea și care să-i stârnească alte mormane de gânduri, mai clare, mai limpezi... după care, încetul cu încetul, ea a adormit, însă nu pentru mult timp, căci nu a durat mult până să se facă iar dimineață.

După un somn odihnitor, Geo s-a trezit vibrând a energie. De cum s-a ridicat din pat, el și-a făcut o ceașcă cu ceai de mușețel, infuzie de care nu se putea lipsi în nici măcar o dimineață.

—Ce ai  acolo? L-a întrebat Jona, după ce a căutat cu ochii îndeaproape, cu intenția de a-i privi în ceașcă.

—Ceai de mușețel. A răspuns el, cu vocea răgușită, asta din cauza somnului adânc, din care abia s-a deșteptat.

—Serios?! Și mai spui că eu sunt ciudată!... A reacționat ea, ca și cum de data asta el se făcea subiectul hazului.

—De ce zici asta? A întrebat-o Geo nedumerit, în semn că nu reușise să-i priceapă gluma.

—Toată lumea bea cafea dimineața, însă tu alegi să bei ceai de mușețel... ceaiul în general creează somn. I-a explicat Jona, cu toate că nu era necesar să o facă.

—Da, eu beau ceai... I-a răspuns el scurt, fără să lase loc de glumă, căci acolo era vorba de o treabă serioasă.

—Da?! L-a întrebat ea din nou, mai mult ca să se ia de el, cu o mimică a feței umplută de zâmbetul acela lucios, pe care-l tot folosea el atunci când mai căuta să o tachineze.

—Dar tu ce bei? S-a repezit și Geo să o iscodească, încercând să pară și el, oarecum interesat de rutina ei matinală.

—Nimic... I-a răspuns ea simplu, cât să nu lase loc nici de critici, nici de laudă.

—Nimic?! S-a mirat Geo.

—Trebuie numaidecât să beau ceva?! L-a întrebat Jona nedumerită.

Deși era o discuție banală, doar de dragul de a dialoga, ei păreau să se țină de ea înadins, de parcă ar fi fost o competiție între ei faptul de a se tachina din orice.

—Păi, nu toată lumea bea cafea? A iscodit-o el, total satisfăcut de faptul că își găsise replică prin care să pară deștept.

—Nu chiar toată lumea... A șușotit Jona scurt și s-a retras din zonă, intrând din nou în acel stadiu de plimbat în cercuri roată-împrejurul odăilor.

După ce și-a terminat de băut ceaiul, Geo a lăsat ceașca pe colțul mesei și a ieșit din casă în fel îngândurat.

—Plecăm deja? L-a întrebat Jona de cum i-a observat gestul, agitându-se să se grăbească, ca nu cumva să-l facă să o aștepte, căci ei trebuiau să meargă împreună la servici în acea zi, fiindcă erau colegi, în plus ei dormiseră în aceeași locuință, deci era ceva firesc să se fi însoțit în drum spre muncă.

—Oh, scuză-mă, am uitat să-ți zic, dar astăzi este închis localul. Și-a amintit Geo să-i spună, iar știrea mai că nu se lega deloc în ansamblul a toate câte discutaseră ei anterior.

—Poftim?! Ai o veste atât de bună, iar tu alegi să mă anunți chiar în ultimul ceas?! A reacționat Jona mai mult decât plăcut surprinsă. Ai vrut să păstrezi asta pe post de surpriză? L-a iscodit ea. Aseară ai spus că deschidem mai târziu, iar azi... m-ai surprins într-un mod plăcut! Chiar ți-a ieșit de data asta! L-a apreciat ea. Geo nu se vedea atins de același tip de bucurie, ci mai mult serios și având multe gânduri ce-l tot ademeneau să le cuprindă.

—Nu mi-am amintit mai devreme... însă acum am făcut legătura dintre mai multe lucruri din capul meu, iar asta mi-a dat voie să-mi amintesc de faptul că proprietarii mi-au spus că astăzi nu trebuie să deschidem, că ne dau ei zi liberă... I-a explicat Geo toată întâmplarea, ca pe un fapt banal.

—Uau! În sfârșit un weekend prelungit! Și-a permis Jona să respire lung, ca și cum de moment, toate grijile ei dispăruseră.

—Vrei să mai rămân și azi lângă tine? A cutezat Geo să o întrebe, fixând-o cu priviri scoase pe sub umbra sprincenelor, în același timp în care el părea deja pornit să plece.

—Cum vrei tu... dar ține cont că eu cam plănuiesc să merg la Erena.

—Erena?! S-a arătat el nedumerit, ba chiar foarte confuz.

—Nu îți mai aduci aminte de ea? Eu sunt destul de sigură că ți-am prezentat-o într-o zi. Și-a amintit Jona.

—Nu-mi amintesc... I-a zis Geo; ochii lui s-au aruncat în jos.

—Tu îți aduci aminte de orice, însă nu îți amintești de Erena?! Ce ciudat! A reacționat ea. Atunci trebuie să o cunoști numaidecât! Îți sugerez să faci asta! S-a agitat Jona.

—Așa este! Că la felul în care îmi vorbești despre ea... chiar trebuie să o cunosc!... S-a conformat el.

Cu toate că era confuză din pricina multelor schimbări ce se aruncaseră asupra ei asemenea unui val spontan de nou, Jona se vedea a fi în regulă, ba chiar a început să uite de acea întâmplare-vis, prin care trecuse.

—La ce oră vrei să mergem la Erena? A întrebat-o Geo iute, în semn că el nu prea avea stare să stea în loc.

—Oricând!... Din câte-mi amintesc eu, știu că ea are concediu săptămânile astea. I-a răspuns Jona degajat, cu acea senzație de liniște organizatorică, în care oamenii se cunosc și își poartă de grijă unul altuia.

—Ce noroc pe ea! Dar vine și timpul nostru... A îngânat Geo.

—Așa-i!... A confirmat Jona, cu destul de mult calm. În loc să se arate lipsit de griji, Geo se vedea agitat în acel moment, lucru ce a împins-o și pe ea, ca în mod inconștient, să se lase furată de gânduri. Oare ne plătesc pentru ziua de azi?! Ar fi ciudat să ne plătească... A gândit ea.

—Eu cred că ne plătesc, de moment ce ei ne-au oferit liberul. De fapt, eu sunt sigur că ne plătesc!... S-a arătat Geo foarte încrezător în instinctele lui, care-i vorbeau destul de convenabil.

—Serios?! Chiar crezi asta?! S-a bucurat Jona, de parcă era deja stabilit că așa urma să se întâmple.

—Te văd fericită... Îmi pare bine că ți-ai mai pierdut un pic din spaima aia ciudată în care te-ai cam înnămolit... I-a zis el, grijuliu cu ea.

—Un pic cam da... A reacționat Jona destul de iute, fără să-i dea răgaz să-și termine fraza; asta de moment ce el încă mai avea intenția să continue și să-i spună mai multe. Știi ceva? A zis ea cu o pauză sprintenă. Eu chiar țin la tine! Ca la un frate mai mic... A completat ea. Geo a rămas în loc, încercând să-i înțeleagă cuvintele în cea mai clară versiune a lor.

—Ce-ai zis? A întrebat-o el grăbit, ca nu cumva să piardă trenul.

—Ești tare glumeț! A reacționat Jona. Mă faci să ies din orice stare nasoală cu felul tău de a fi. Mai ales că aproape mă convingi să te cred de-adevăratelea când pui figura asta de îndrăgostit...

—Ce figură?! A întrebat-o Geo buimac, sincer în expresii.

—Aia în care încerci să te prefaci că ești îndrăgostit... îți iese perfect! L-a lăudat ea, așa că el și-a dat seama la ce anume făcuseră referire cuvintele ei și i-a zâmbit scurt, clipind dintr-un ochi.

—Da, mă pricep!... S-a lăudat el, domolindu-și un pic luciul din privire, după care a schimbat subiectul și a întrebat: Unde anume locuiește Erena?

—Pe șoseaua dintre Clet și Vlen. I-a răspuns Jona, iar deodată cu acele cuvinte, ea s-a oprit în loc și s-a adâncit în același soi ciudat de gânduri, de care abia se lecuise.

—Știi ceva...? A reacționat Geo. Azi vreau să mergem în altă parte. Cred că ar fi mai bine să fac cunoștință cu Erena în altă zi. S-a decis el.

—Poftim?! S-a pus Jona nedumerită. De ce te-ai sucit, așa, dintr-o dată? Mai că deja ne-am pornit să mergem către acolo. S-a arătat ea dezamăgită de schimbarea lui bruscă de plan.

—Eu sunt un tip mai de moment... I-a explicat Geo. Mi-am schimbat părerea în secunda doi. A zis el, iar cu toate că replica lui tindea să fie expusă în stil de glumă, Jona l-a privit cu seriozitate.

—Tu nu cumva încerci să mă protejezi de bărbatul despre care ți-am vorbit? L-a întrebat ea suspicioasă, asta după ce a făcut legătura dintre reacția lui și discuția lor despre locul în care Erena locuia, situat în preajma locuinței acelui bărbat.

—Nu are nicio treabă!... Eu ți-am spus deja părerea mea despre el, iar tu știi foarte bine ce concluzie trag eu din tot ceea ce tu mi-ai povestit. Eu tind să cred că tu ai o imaginație bogată și nimic mai mult. I-a explicat el, iar cu toate că se dovedea a fi dur, cuvintele lui sunau încurajator.

—Hai să mergem la Erena!... Eu chiar am nevoie de puțină bună dispoziție din partea ei!... S-a milogit Jona.

—Cum vrei tu atunci!... Să mergem!... S-a înduplecat Geo, asta cu toate că se vedea clar că el nu ar fi avut prea multă tragere de inimă.

Când au ajuns aproape de casa în care locuia acea cunoștință, chiar la colțul gardului, Jona s-a oprit în loc și a rămas în poziție de statuie, de unde a privit lung, peste gard, la curtea vecină.

—Ce faci? A întrebat-o Geo agitat.

—Nimic!... A răspuns ea, însă a continuat să țintească înspre același loc, cu o înfățișare ce căuta ceva anume, în cel mai amănunțit detaliu.

Urmărind privirile ei lungi, Geo a putut să observe cum la capătul lor, pe niște scări prăfuite și vechi, stătea așezat acel bărbat și o țintea înapoi cu același soi de priviri alungite și fixe, în același fel nemișcat.

Simțurile Jonei au încremenit, iar ochii ei au căpătat o lumină pală.

—Hai să intrăm în curte!... I-a sugerat Geo pe o voce ușoară, ca nu cumva să o bruscheze, ori să o facă să se simtă iar speriată.

—Așteaptă un pic!... I-a zis ea, iar pașii ei și-au arătat intenția de a o duce către acel bărbat, de parcă întreaga ei ființă avea nevoie să-i vorbească.

—Unde mergi?! A prins-o Geo de mână, destul de sprinten.

—Vreau să... A încercat ea să zică, însă ca și cum nu ar fi conștientizat prea mult, ea nu a apucat să-și termine fraza, ci a privit din nou către acel bărbat, cu ochi ce-i nășteau același soi de lumini pale, ce păreau mai mult să caute căi prin care să poată observa un peisaj ascuns într-un fuior de ceață densă.

—Să nu te duci! Îți citesc intențiile... I-a sugerat Geo. Cine știe ce poate să aibă el în cap, ori ce fel de persoană este... A avertizat-o el, de data asta contrar descrierii de om în regulă, pe care tot el i-o făcuse în primă instanță.

—Dar tu ai zis ieri că nu este nimic ciudat la el... Ori este?! L-a întrebat Jona un pic mai atentă pe cuvinte și mai capabilă să se concentreze și pe altceva în afara acelui bărbat misterios.

—Am zis așa doar ca să te liniștesc... De fapt, dacă mă uit mai bine la el, îmi pare destul de nelalocul lui. L-a caracterizat Geo, cu un fel bizar de a o zice.

—Mi s-au mărit toți porii de pe corp numai pentru simplul fapt că mi-am amintit de spaima pe care am trăi-o în acea noapte. Sunt sigură că era el bărbatul de lângă marginea drumului!... A zis Jona, iar în gesturi i se putea citi cum pătrundea din nou în starea aceea de confuzie, ce o caracterizase cu o zi înainte.

—Atunci trebuie să te ferești de el! Nu ai de unde să știi ce îi poate trece prin cap unui astfel de bărbat! Vezi tu, nu știm mai nimic despre el... A insistat Geo să o facă conștientă de pericol.

—Îți promit că voi avea mai multă grijă! L-a liniștit ea, iar mai apoi, ei au intrat în casă la Erena fără ca măcar să ciocănească, de parcă ar fi pătruns într-o locuință comună, în care ei aveau toate drepturile asupra oricărei încăperi.

Înăuntru nu era nimeni.

—Trebuia să fi fost acasă... S-a pus Jona dezamăgită.

—Nu-i nimic!... Să mergem! S-a repezit Geo să o convingă să plece de acolo cât mai degrabă cu putință.

—Eu merg acasă, însă tu nu trebuie să vii cu mine!... Du-te să te bucuri de ziua ta liberă! S-a decis Jona; ea nu ar fi vrut să îl mai necăjească cu starea ei nasoală și pentru restul zilei.

—Ești sigură că nu vrei să te mai bucur încă un pic cu prezența mea? A întrebat-o Geo; de data asta, atitudinea lui glumeață nu stârnea același efect de haz cum s-ar fi putut întâmpla anterior întâlnirii cu acel bărbat.

—M-ai bucurat destul... Îți mulțumesc mult pentru toată grija pe care mi-ai oferit-o! A îngânat ea pe o voce fragilă, intimidată.

—Dacă așa vrei tu... atunci mă duc și eu acasă... însă nu înainte de a cere confirmarea că ești cu totul în regulă. Aștept confirmarea! I-a cerut el.

—Sunt în regulă. Sunt super în regulă! I-a confirmat Jona, după care nu a mai așteptat alte replici, ci a și pornit în pas sprinten către casă.

În fel fugitiv, ea a mai privit încă o dată, cu coada ochiului,  înspre curtea acelui bărbat, ca și cum ceva încă o mai ademenea să meargă și să-i vorbească.

—Te conduc până la intersecție!... A strigat Geo, rămas urma ei. Jona s-a oprit în loc, rușinată de faptul că nu realizase că ei mergeau în aceeași direcție, amândoi, pentru o bucată bună de drum.

Jona lucra împreună cu Geo de mai bine de un an; ei se completau perfect atât la lucru cât și în viața personală, fapt ce făcuse ca între ei să se nască o prietenie capabilă să reziste timp îndelungat. Discuțiile dintre ei curgeau în mare parte precum jocul lucios al apei de izvor, fiindu-și unul altuia cel mai bun sfătuitor dar și cea mai apropiată persoană din anturaj; iar cu toate că Jona se încăpățâna să nu vadă asta, ei chiar erau capabili să construiască un cuplu drăguț împreună.

Într-un loc depărtat de viața ei de dinainte, Jona Alis era o fire liniștită, care nu umblase prea mult prin lume, singurul loc în care ea a călătorit fiind Clet. Cu toate că venea dintr-o localitate mică, situată într-o provincie îndepărtată, Jona era destul de bine informată cu privire la multe lucruri, având o cultură generală de invidiat. Ei cel mai mult îi plăcea să descopere lucruri noi, ce nasc întrebări, cum spre exemplu o pasionau cărțile cu fenomene paranormale, întrebările despre viață și rostul ei, cărțile științifice... ori să vadă ce păreri ar fi avut alți oameni despre anumite idei și fapte, să le compare... iar mai mult decât toate, ea era o fire religioasă, care mai că nu lipsea de la biserică, analizând fiecare cuvânt rostit de preot.

Ca și cum uitase de cuvintele lui Geo, care a sfătuit-o să meargă acasă și să se odihnească, Jona s-a decis să își ia o pauză de relaxare și să respire aer curat, lângă izvorul care curgea în apropierea pădurii ce împrejmuia satul; asta pentru a-și răcori creierul și pentru a se bucura de pacea sufletească ce emana în acel loc.

“Câtă liniște și câtă libertate!”, a gândit ea, în timp ce s-a așezat pe iarba moale, sprijinindu-și mâinile sub cap.

Clinchetul apei ce curgea în pas sprinten i-a furat gândurile încâlcite, iar un val tiptil de somn i s-a așezat în ariile creierului, astfel încât mintea ei s-a pierdut complet, într-o stare de vise adânci.

După un timp, ea s-a trezit aievea, a deschis ochii larg și a privit direct către cer.

—Este trecut deja de ora amiezii. A îngânat un glas de bărbat, pe un ton destul de calm, plin de mister.

Era chiar glasul acelui bărbat, fapt ce a învolburat toate stările din Jona în mod instantaneu și făcut-o să-și întoarcă capul și să-l caute în fel grăbit, pentru a putea să-și confirme mai mult decât suspiciunea că era chiar el cel care-i vorbise.

—Ce cauți aici? Mă urmărești? Ce vrei de la mine? A întrebat ea, în timp ce s-a ridicat în picioare și a pus o atitudine de stăpână pe situație, ca nu cumva să dea de gol faptul că se simțea agitată.

—Nu, nu te urmăresc!... I-a răspuns el.

—Ce vrei de la mine?! A repetat ea pe o voce dură, capabilă să se apere. Lasă-mă în pace! I-a cerut ea, iar în același instant și-a arătat intenția cum că ar fi vrut să plece de acolo în pas grăbit.

La gestul ei el i s-a proptit în față și a început să o privească se sus în jos și înapoi.

—Vreau să vorbim... I-a zis el. Prin felul în care îi vorbea, el se vedea obosit de un anume fapt; iar cu toate că atitudinea lui era una destul de temperată, din el curgea o anume energie care agită, însă nu în mod neplăcut, ci care mai degrabă tinde să erupă în stări de alte stări.

—De ce? Ce am eu de vorbit cu tine?! L-a întrebat Jona, cu o figură ce expunea ochi mari și alerți. Îmi cer scuze că te-am confundat ieri, la local!... Îmi pare rău pentru asta!... A repetat ea, ca și cum scuzele ei ar fi fost capabile să-l facă să nu o mai înspăimânte cu felul lui de a fi și să-i dea voie să plece și să uite.

—Vreau să vorbim despre seara de dinainte... A îndrăznit el să-i spună, asta după ce i-a căutat în mod atent, mimica feței.

De cum a auzit una ca asta, corpul Jonei a încremenit; pentru a nu se pierde de tot, ea a privit lung, peste pajiștea verde, de parcă nu ar fi vrut să-și mai amintească, ori să se gândească la acea noapte. Numai că tremuratul ce i se contopea cu aerul respirat, se putea auzi de la distanță, așa că în zadar s-a străduit ea să se arate statornică în simțiri, ori să mascheze în semn că nu ar fi avut idee ce anume-i zicea el...

—Ce spui tu acolo?! S-a grăbit ea să întrebe. Eu nu te-am mai văzut niciodată înainte de acea coincidență de la local. I-a explicat ea pe un ton destul de credibil.

—M-ai văzut... I-a zis bărbatul pe o voce mai joasă, aproape șoptită. Ba chiar m-ai atins... A completat el, oferindu-i detalii. Nimeni nu a mai făcut asta de foarte mult timp...

—Poftim?! L-a întrebat Jona, mai mult pentru a-l face să-și repete vorbele, ca să fie convinsă că nu auzea greșit. Nimeni nu vorbește cu tine?! S-a mirat ea, de parcă acel enunț îi stârnea milă. Pentru a nu se lăsa manipulată, ea și-a reintrat în stadiul de persoană dură și i-a spus: Nici nu mă mir! Sperii lumea cu aparițiile astea ciudate!... I-a explicat ea.

—Nimeni nu m-a atins de mult timp... A insistat el să scoată în evidență mesajul esențial pe care voia să-l transmită.

—Ai nevoie de afecțiune? S-a străduit Jona să-i ghicească problema. Să știi că eu nu sunt genul ăsta! Așa că te rog, lasă-mă în pace! I-a cerut ea.

—Cum ai reușit să mai... A încercat el să o întrebe, numai că Jona l-a oprit.

—Ce anume vrei să știi? S-a repezit ea.

—Totul! A cerut bărbatul; tonul vocii lui i-a făcut ei din nou pielea de găină.

—Despre ce? A continuat ea, pe o voce mai joasă, care parcă-și pierdea firea în fața suspansului creat de acea discuție, ce o descria cam gata-gata să o ia la fugă.

—Despre acea noapte. I-a explicat el clar și precis ce anume căuta să știe.

—Bine, îți spun! S-a decis ea în cele din urmă. Nu îmi aduc aminte mai nimic, știu doar că am vorbit cu tine, tu stăteai așezat la marginea șanțului. Nici măcar nu știu sigur dacă erai tu, ori dacă vorbim de aceeași întâmplare... I-a explicat ea. Altceva nu mai știu!... Doar că am trecut pe drum, te-am văzut, a fost o discuție fulger și gata! S-a străduit ea să-l facă să se încreadă în sinceritatea ei.

—Încearcă să îți aduci aminte mai mult!... Este foarte important pentru mine! I-a cerut el, de parcă ar fi implorat pentru asta.

—De ce? L-a întrebat Jona. Poate că doar ai visat... I-a dat ea de bănuit; numai că el nu a luat în calcul presupusul ei, ci a privit-o insistent în ochi, după care i-a zis:

—Nu am visat. Nu ai visat nici tu... I-a spus el, ferm, rar și serios.

—Atunci, ce vrei să îți zic?! Am vorbit cu tine, iar mai apoi am plecat acasă. A reconstituit Jona în cel mai scurt mod posibil, firul întregii acțiuni.

—Ce ai simțit când te-am atins? A întrebat-o el, în semn că asta conta cel mai mult.

 Felul în care el gesticula, era unul timid, de parcă se temea ca nu cumva să-și atingă împrejurimile din greșeală.

—Nu am... A vrut Jona să spună, doar că s-a oprit.

—Să nu îmi spui că nu ai simțit nimic! Eu știu prea bine că nu este adevărat. I-a explicat el, iar ea nu a putut să nege, mai ales că ochii lui o căutau într-un fel adânc, focusat pe fiecare gest al ei.

—Ce este în neregulă cu tine? L-a întrebat Jona. Ce vrei tu mai exact? I-a cerut ea să o lămurească, de data asta cu o atitudine stăpânită, ca și cum toate fricile ei s-au evaporat, iar ea devenea mai degrabă interesată să-l ajute.

—Pot să îți arăt. A îndrăznit el să-i spună. Asta, numai dacă vrei și tu să vezi... însă mi-e teamă un pic să o fac, căci eu nu dețin control... eu mă pierd... I-a explicat el, atins cumva de un anume soi de trăiri intense. Eu mereu vreau mai mult, iar mai apoi, uit totul... Și-a căutat el cuvintele potrivite prin care să-i vorbească, fără să o sperie prea mult.

—Despre ce control vorbești tu? S-a arătat Jona interesată în mod expres.

—Hai după mine! I-a cerut el.

—Unde mă duci? L-a întrebat ea precaută.

—Un pic mai departe, în pădure... Vreau să fiu sigur că nu ne vede nimeni altcineva. I-a explicat bărbatul.

—Dar...

—Nu-ți fie frică! Nu vreau să-ți fac niciun rău! A liniștit-o el.

—De ce te-aș crede? A îngânat Jona, mai mult ca metodă de a prinde curaj pentru a cuteza să se încreadă în el.

—Eu aș putea să-ți fac mult rău, fără să am intenții rele, însă îți promit că asta nu o să se întâmple! Sunt sigur că pot să mă stăpânesc! Asta dacă... A vrut el să spună, numai că s-a oprit.

—Adică poți să îmi faci rău...? S-a dovedit ea a fi mult prea copilă prin felul naiv în care îi adresase acea întrebare.

—Da, pot! Dar tu să ai încredere în mine, căci de data asta nu am să îți fac nimic! I-a promis el, așa că ea l-a urmat.

Locul era unul bine ascuns în umbra pădurii. Roată împrejur se auzeau multe foșnete de frunze mișcate de vânt.

Aerul împins domol de colo-colo, se simțea răcoros, iar vocile păsărilor răsunau puternic a ecou.

—Privește floarea asta cu atenție! I-a cerut bărbatul, în timp ce și-a îndreptat degetul cu multă băgare de seamă spre o floare albă, ce creștea în acel loc.

—Da, o văd... este o floare de pădure... ce-i cu ea? Ce ar trebui să observ? L-a întrebat Jona nerăbdătoare să-i deslușească misterul.

—Privește-o din nou! I-a cerut bărbatul, după care și-a deschis palma aproape de acea floare, a cuprins-o grăbit, a rupt-o și a îndesat-o în pumn. Asta pentru ca secunde după, în mod instantaneu, el să-și desfacă degetele și să-i arate că în locul florii, în palma lui erau așezate doar câteva fărâme de cenușă.

Jona i-a urmărit atentă fiecare gest, fără să dea de gol dacă se speriase, ori ce tip de trăiri îi stârniseră fapta lui. În ciuda acelui lucru straniu, în primă fază ea a expus o reacție destul de liniștită, ba chiar banal de normală; căci ea în loc să-i examineze neobișnuitul truc, a preferat să-l analizeze pe el, în detaliu minuțios, de parcă începea să-i admire înfățișarea, mai mult decât să-l vadă diferit, ori ciudat.

El o privea la fel de atent cum o făcuse și în alte dăți, cu ochii lui mari, de culoare verde sub tentă de albăstrui, pe care-i avea plini de o lumină aparte. Înfățișarea lui era de la distanță una plină de șarm: un bărbat înalt, cu o atitudine sobră, ce se juca la granița dintre emoție, frică, plăcere și control. După ce l-a analizat suficient de bine, plină de stăpânire de sine, de parcă totul era parte din rutina zilei, Jona a realizat că tot ceea ce se întâmplase acolo nu era tocmai un număr ieftin de magie, așa că instantaneu corpul ei s-a simțit cuprins de o senzație de agitație abruptă, pe care nu o mai simțise până atunci; acest lucru a împins-o să o ia la fugă pe cât de tare ar fi putut, înspre marginea pădurii. Geanta ei a rămas proptită la picioarele acelui bărbat, încremenit în același loc, de unde o privea îndepărtându-se de el, fără să execute vreun alt gest.

—Visez!... Dorm!... Visez... Își repeta Jona în gând, oprită în loc să respire, fapt ce i-a permis să schimbe placa. Trebuie să mă trezesc! Și-a spus ea, în același timp în care picioarele ei s-au grăbit să-și reia fuga lor hapsână și să o ducă înapoi acasă, cu pași care abia mai puteau să alerge.

—Unde fugi în halul ăsta? A strigat-o din urmă un vecin.

Ea nu i-a răspuns și nici nu și-a întors capul să vadă cine îi vorbise; mintea ei nu voia să mai audă nimic și nici să știe mai multe, căci ea avea nevoie ca tot ceea ce trăia în acel moment să fie doar vis. Iar pentru ca asta să poată să se dovedească a fi așa, ea era conștientă că avea nevoie să adoarmă și să se trezească la ea în pat.

După ce a deschis în viteză ușa de la casă, Jona a intrat grăbită în dormitor și s-a ghemuit sub pilotă, unde a început să plângă nu doar cu lacrimi, ci cu voci care cerșeau îndurare, ca și cum și-ar fi dorit să înceapă o altă viață, pentru că asta pe care o trăia deja, o cam luase pe o cale greșită.

...